suntem toti oameni cu inimi

hai sa scriu repede povestea asta care mi-a marcat plimbarea de ieri dupa-amiaza.
toma e un ranjit, dupa cum am tot mentionat.
te-ai oprit cu privirea asupra lui, ti-a facut cadou un zambet larg, sa-ti scuture gandurile, sa-ti mearga bine, sa-ti treaca de griji. il iei in brate, ti-a trecut boala, serios!

eu imping caruciorul, toma e orientat catre lume deci nu-i vad moaca, dar ii citesc starea de spirit pe sutele de chipuri cu care ne intersectam peste zi. 
si cand ii vad pe oameni zambind curat sau incurcat, stiu ca toma s-a schimonosit la ei, storcandu-i de emotie sau pur si simplu i-a scanat pana in strafundul umanitatii din ei. gramezi de musulmani s-ar grabi sa-mi judece goliciunea bratelor, freza, indrazneala privirii, dar toma ma apara de toti, provocandu-i ochiometric la dueluri cinstite, omenesti.

ieri din sensul opus venea un domn cu un picior mai scurt. schiopata serios, purta servieta, se vede ca avea treaba. toma l-o fi abordat de la cativa metri, o conexiune ceva s-a intamplat intre ei, ca domnul a inceput sa zambeasca timid, apoi mai curajos.
si a zambit asa pana a ajuns langa noi, cand poate de prea multa emotie s-a impiedicat. piciorul scurt nu s-a mai descurcat si l-a dezamagit. m-a durut rusinea lui o secunda. as fi vrut s-o mototolesc, sa-i spun ca suntem toti oameni cu inimi si ca membrele sunt doar niste paranteze. am ales sa zambesc si i-am spus imi pare rau, asa fiindca fusese intr-un fel vina noastra; el nu si-a pitit rusinea, a zambit inapoi si a zis: nu-i nimic!

vezi tomica ce-ai facut? fii baiat serios!
mi-am vazut de drum constientizand fiecare pas egal pe care il faceam inainte, masurand de sus cu privirea talpitele pufoase si egale ale lu toma. suntem niste norocosi tomica, fi-ne-ar zambetele cuminti sa ne fie!