am decis azi sa schimb un pic traseul plimbarii de dupa-amiaza.
zic hai tomica sa mai vedem si alte pisici. am luat-o pe o strada paralela cu a noastra. [imi place pe strada asta ca de fiecare stalp atarna cate o ulcica si o cana. te mai servesti cu apa la nevoie. v-am spus ca fiecare zi e o intoarcere la mamaia pe ulita. de-ar sti biata de ea - care a fost doar pana la bucuresti o singura data in 85 de ani si s-a pierdut in gara de nord - ca aici la capatul pamantului, bautul din ulcica n-a murit. uite o s-o sun sa-i spun ca nimic nu se pierde.]
din directia opusa vine agale un batran, urmat de vreo 2 pisici, o catea obosita si 2 pui sugand-o din mers. imi place scena si ma opresc, sa-i dau timp lu toma s-o absoarba, din loja lui pe roti. ma bucur ca pisicile si cainii nu trebuie sa-si ridice gaturile ca sa comunice cu toma. genul de situatie win win.
nenea imi zambeste si ma abordeaza in engleza, constatand ca toma e un baiat simpatic si curios.
dupa-amiaza sta in loc si ma dau la vorba. aflu ca domnul e pianist, are 75 de ani, nu s-a casatorit niciodata fiindca iubeste libertatea mai presus de orice. a trecut prin romania acum un fel de vesnicie, in drum spre cehoslovacia. amestecam degajati engleza cu araba cu zambete. e unul dintre cei mai liberi la minte egipteni pe care i-am cunoscut. aflu ca a trait la roma cativa ani, predand pian la conservator. ce dor imi era de o italiana academica. imi regasesc fluenta si ii povestesc in limba lui dante cum vad eu egiptul, cum vad eu viata, il intreb daca nu se simte singur fara sotie sau copii. imi spune ca are 9 pisici si ca inca mai preda la conservatorul din cairo de 2 ori pe saptamana, deci mai socializeaza.
si apoi are muzica! cine simte muzica nu e niciodata singur!
cateii i se impleticesc printre picioare. toma e in relatie cu ei si respecta conversatia adultilor, neplangandu-se de nimic.
ochii domnului sunt atat de vii, hainele atat de murdare. e nascut pe 7 martie. imi raspunde la orice intrebare, intr-o italiana rara si curata. ce mult trebuie ca a iubit-o daca s-a pastrat asa bine in buzunarul lexical al inimii. imi da speranta.
il intreb ce crede despre degetele lui toma. imi zice ca sunt lungi si numa bune de pian.
apoi isi aminteste despre un copil cu degete foarte scurte, pe care l-a pregatit acum zeci de ani, cand nimeni nu i-ar fi dat sanse si azi respectivul e unul din cei mai mari pianisti din chicago.
ne despartim. domnul nu e gata sa se desparta, dar nici nu se mai lungeste, fiindca nu se cade. e un domn. mi-a facut mare placere sa-l cunosc si-i spun. lui si mai mare placere, si-mi spune!
vin acasa si-l caut pe youtube. il caut si pe elevul lui, azi in chicago. nu m-a mintit. normal ca nu m-a mintit. probabil ca de-o viata astepta sa-si spuna povestea in cea mai muzicala limba de pe pamant, unei romance la cairo.
zic hai tomica sa mai vedem si alte pisici. am luat-o pe o strada paralela cu a noastra. [imi place pe strada asta ca de fiecare stalp atarna cate o ulcica si o cana. te mai servesti cu apa la nevoie. v-am spus ca fiecare zi e o intoarcere la mamaia pe ulita. de-ar sti biata de ea - care a fost doar pana la bucuresti o singura data in 85 de ani si s-a pierdut in gara de nord - ca aici la capatul pamantului, bautul din ulcica n-a murit. uite o s-o sun sa-i spun ca nimic nu se pierde.]
din directia opusa vine agale un batran, urmat de vreo 2 pisici, o catea obosita si 2 pui sugand-o din mers. imi place scena si ma opresc, sa-i dau timp lu toma s-o absoarba, din loja lui pe roti. ma bucur ca pisicile si cainii nu trebuie sa-si ridice gaturile ca sa comunice cu toma. genul de situatie win win.
nenea imi zambeste si ma abordeaza in engleza, constatand ca toma e un baiat simpatic si curios.
dupa-amiaza sta in loc si ma dau la vorba. aflu ca domnul e pianist, are 75 de ani, nu s-a casatorit niciodata fiindca iubeste libertatea mai presus de orice. a trecut prin romania acum un fel de vesnicie, in drum spre cehoslovacia. amestecam degajati engleza cu araba cu zambete. e unul dintre cei mai liberi la minte egipteni pe care i-am cunoscut. aflu ca a trait la roma cativa ani, predand pian la conservator. ce dor imi era de o italiana academica. imi regasesc fluenta si ii povestesc in limba lui dante cum vad eu egiptul, cum vad eu viata, il intreb daca nu se simte singur fara sotie sau copii. imi spune ca are 9 pisici si ca inca mai preda la conservatorul din cairo de 2 ori pe saptamana, deci mai socializeaza.
si apoi are muzica! cine simte muzica nu e niciodata singur!
cateii i se impleticesc printre picioare. toma e in relatie cu ei si respecta conversatia adultilor, neplangandu-se de nimic.
ochii domnului sunt atat de vii, hainele atat de murdare. e nascut pe 7 martie. imi raspunde la orice intrebare, intr-o italiana rara si curata. ce mult trebuie ca a iubit-o daca s-a pastrat asa bine in buzunarul lexical al inimii. imi da speranta.
il intreb ce crede despre degetele lui toma. imi zice ca sunt lungi si numa bune de pian.
apoi isi aminteste despre un copil cu degete foarte scurte, pe care l-a pregatit acum zeci de ani, cand nimeni nu i-ar fi dat sanse si azi respectivul e unul din cei mai mari pianisti din chicago.
ne despartim. domnul nu e gata sa se desparta, dar nici nu se mai lungeste, fiindca nu se cade. e un domn. mi-a facut mare placere sa-l cunosc si-i spun. lui si mai mare placere, si-mi spune!
vin acasa si-l caut pe youtube. il caut si pe elevul lui, azi in chicago. nu m-a mintit. normal ca nu m-a mintit. probabil ca de-o viata astepta sa-si spuna povestea in cea mai muzicala limba de pe pamant, unei romance la cairo.
Comentarii
Trimiteți un comentariu