Treceți la conținutul principal

e bine totusi

as putea sa scriu despre noul scaunel pe care i l-am procurat lu tomica. sta si el ca oamenii la masa, molfaie cate o bucata de piersica si ma priveste serios in rastimpuri, de parca a stiut dintotdeauna sa stea in capul oaselor si sa emita judecati care daca ies la iveala deocamdata sub forma de burburuci, nu inseamna ca nu au greutate.

sau as putea sa scriu despre iepurele in sos de vin pe care i l-am gatit lu tatalutoma ca s-a nascut si el azi, acum 35 de ani. 
sau despre crema de zahar ars.. sau despre felicitarea pictata de mine si de tomica.

..sau despre porumbul fiert cu care ma rasfat in fiecare dupa-amiaza, ca sa ma conectez cu mamaia, icoana vacantelor copilariei mele cu greieri, cu alune, cu pere cretesti si cu rapaieli care ma tintuiau pe prispa cu privirea goala spre ulita. [ce departe m-am dus]

dar nu scriu despre nimic din toate astea. e o tristete babana, care se descurca sa inabuse entuziasmul fiecarei mici reusite de peste zi.
o amareala care nu ma las sa trec ziua la 'bune', ci mi-o suspenda undeva la 'in fine'.
ah si asa ma pricep sa ridic moralul sufletelor ratacite, sa imping inainte satuii de mers, dar azi m-am ratacit eu. am tacut mult. am pendulat. mi-am durut capul. 
abia astept sa ma imbrace somnul, sa-mi odihneasca neajunsurile si pana dimineata sa ma adun.

e totusi o minune mai mare decat tristetea asta, daca stau bine sa ma scutur.
prietena mea cea mai buna, pe care viata mi-a trimis-o in mexic si care e nascuta in aceeasi zi cu mine, a aflat ca e insarcinata in ziua in care l-am nascut pe toma. nu ne-am mirat fiindca de cand ne-am cunoscut, coincidentele au curs lant.. poate o sa le detaliez intr-o zi.

azi de ziua lu tatalutoma, ancu naste un baietel.
ce frumos se inchid si se deschid cercurile tomica! e complicata viata uneori, dar apoi itele se descurca.
somnul tau cuminte imi da dreptate.
la multi ani bebeluancu!

Comentarii

  1. Frumos...draga Corina, am nimerit din intamplare pe blogul tau. Am lucrat impreuna dar nu stiam ca scrii. De vreo doua ore nu ma pot opri din citit.azi aveam nevoie de optimism si iti multumesc pt ca inca mai crezi in destin si coincidente si in ce o fi e bine venit. Ai grija de tine si de bebe frumos.Aly

    RăspundețiȘtergere
  2. multumesc. incerc sa mi te amintesc. cred ca stiu cine esti.. iar daca incurc borcanele, te pup oricum.. ma bucur ca scrisul meu iti da incredere. o zi minunata sa ai!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...