n-am tv. citesc pe facebook printre picaturi articole despre conflictele din istanbul. nu reusesc sa atasez niciun sentiment nedreptatilor cu care se confrunta bietii oameni.
poate pentru ca nu ma surprinde situatia cu nimic. mi se pare copia la indigo a conflictelor prin care trece egiptul din 2011 incoace.
piata tahrir a tot fumegat vreme de vreo 2 ani. mi-am plimbat mai intai libertatile, apoi hormonii, burta si acum pe toma prin mijlocul panicii, rabufnirilor, sperantelor tarii asteia incurcate. am fost si in tahrir o zi si o noapte. sa miros si eu gazul, sa aflu si eu ce simt cateva milioane de oameni laolalta, sa aflu ce simt eu in mijlocul lor. si tatalutoma ma tinea strans de mana si eram mandra de el.
ceva insa nu m-a lasat sa ma implic emotional, dincolo de episodul ala.
poate fiindca revolutia mea s-a scris la bucuresti acum 24 de ani. pare hilar, dar drepturile pe care le cer egiptenii azi sunt deja garantate de pasaportul meu romanesc.
libertatile pe care si le doresc egiptencele sunt deja parte din identitatea mea feminina, deci sunt o biata norocoasa in final.
n-am in sange vreo obedienta fata de autoritatea masculina, nu mi-e frica sa zambesc, sa ma indragostesc, sa ma tund, sa beau un vin bun. nu l-am circumcizat pe toma, alah si medicina lumii sa ma ierte naibii pentru aceasta indrazneala.
apoi poate ca nu m-am implicat si fiindca tatalutoma e unul dintre cei care au facut-o de la inceput, cu tot optimismul, cu toata determinarea. mi-am zis ca un membru al familiei expus e suficient. si-a pierdut prieteni in proteste, pe altii i-a cautat zile si nopti in spitale, prin inchisori, a venit nauc de gaze lacrimogene, patat de sange, descurajat si tot s-a mai dus.
m-am regasit plangand de frica sau de singuratate sau de indoiala, dar am plans pentru mine, nu pentru tara.
sau poate daca toata tara plangea, m-am scormonit si eu de motive si m-am alaturat, in stilul meu european, melodramatic, suprarealist.
a mai trecut vremea, s-a nascut toma. lacrimile mele s-au indulcit de fericire iar tatalutoma a mai rarit protestele desi naravul il tot cheama la datorie. ne promite mie si lui toma un viitor mai bun, un egipt mai curat. nu pot nici sa-l cred nici sa-l ranesc.
asa ca il las sa se dedice si sa ne iubeasca mult si curat atunci cand apuca.
zilele astea abia il vad. tara in vrea jos pe morsi cum l-a vrut si pe mubarak. poate cu mai putin sange de data asta.
eu intre timp il duc pe toma maine la o piscina. ii place apa, nu pot sa-i neg copilului bucuria. am incredere ca tara se mobilizeaza serios, eventual mai invata de la fratii turci cateva tehnici de ultima ora de abordare a protestelor si s-auzim de bine.
somn linistit sa avem, din cairo pana la stambul, de la pucioasa pana la mamaia la glodeni, pana la milano, pana in mexic, unde sta sa nasca prietena mea buna ancu. alt pui de revolutionar, alt nebun frumos.
poate pentru ca nu ma surprinde situatia cu nimic. mi se pare copia la indigo a conflictelor prin care trece egiptul din 2011 incoace.
piata tahrir a tot fumegat vreme de vreo 2 ani. mi-am plimbat mai intai libertatile, apoi hormonii, burta si acum pe toma prin mijlocul panicii, rabufnirilor, sperantelor tarii asteia incurcate. am fost si in tahrir o zi si o noapte. sa miros si eu gazul, sa aflu si eu ce simt cateva milioane de oameni laolalta, sa aflu ce simt eu in mijlocul lor. si tatalutoma ma tinea strans de mana si eram mandra de el.
ceva insa nu m-a lasat sa ma implic emotional, dincolo de episodul ala.
poate fiindca revolutia mea s-a scris la bucuresti acum 24 de ani. pare hilar, dar drepturile pe care le cer egiptenii azi sunt deja garantate de pasaportul meu romanesc.
libertatile pe care si le doresc egiptencele sunt deja parte din identitatea mea feminina, deci sunt o biata norocoasa in final.
n-am in sange vreo obedienta fata de autoritatea masculina, nu mi-e frica sa zambesc, sa ma indragostesc, sa ma tund, sa beau un vin bun. nu l-am circumcizat pe toma, alah si medicina lumii sa ma ierte naibii pentru aceasta indrazneala.
apoi poate ca nu m-am implicat si fiindca tatalutoma e unul dintre cei care au facut-o de la inceput, cu tot optimismul, cu toata determinarea. mi-am zis ca un membru al familiei expus e suficient. si-a pierdut prieteni in proteste, pe altii i-a cautat zile si nopti in spitale, prin inchisori, a venit nauc de gaze lacrimogene, patat de sange, descurajat si tot s-a mai dus.
m-am regasit plangand de frica sau de singuratate sau de indoiala, dar am plans pentru mine, nu pentru tara.
sau poate daca toata tara plangea, m-am scormonit si eu de motive si m-am alaturat, in stilul meu european, melodramatic, suprarealist.
a mai trecut vremea, s-a nascut toma. lacrimile mele s-au indulcit de fericire iar tatalutoma a mai rarit protestele desi naravul il tot cheama la datorie. ne promite mie si lui toma un viitor mai bun, un egipt mai curat. nu pot nici sa-l cred nici sa-l ranesc.
asa ca il las sa se dedice si sa ne iubeasca mult si curat atunci cand apuca.
zilele astea abia il vad. tara in vrea jos pe morsi cum l-a vrut si pe mubarak. poate cu mai putin sange de data asta.
eu intre timp il duc pe toma maine la o piscina. ii place apa, nu pot sa-i neg copilului bucuria. am incredere ca tara se mobilizeaza serios, eventual mai invata de la fratii turci cateva tehnici de ultima ora de abordare a protestelor si s-auzim de bine.
somn linistit sa avem, din cairo pana la stambul, de la pucioasa pana la mamaia la glodeni, pana la milano, pana in mexic, unde sta sa nasca prietena mea buna ancu. alt pui de revolutionar, alt nebun frumos.
Comentarii
Trimiteți un comentariu