a fost odata ca niciodata, intr-un tinut cald ca o paine, un fat frumos cu par de aur, 7 dinti de lapte si-o julitura pe nas.
era unicul fiu al imparatului socialist-democrat, prin urmare i se storceau cate portocale dorea la micul dejun.
era un fat frumos din cale-afara de activ, mostenind naravul trubadur al imparatesei.
in fiecare dimineata pe la 9, cand ti-era lumina mai clara si verdele mai neprafuit, traficul mai cuminte si regatul mai adormit, ieseau la plimbare un imparat lung, o imparateasa maruntica si fatul lor frumos si destept.
gradinarul cu un picior mai scurt si cu palarie de dama ii saluta fara nicio obligatie, doar asa.. de drag. puteai sa-i vezi inima in ranjet.
imparatul la o rascruce isi lua la revedere de la imparateasa si de la fiul lor. puteai sa-i simti inima strangandu-se, daca te-ai fi concentrat pe aspectul asta.
fat frumos credea ca e doar un joc si ca imparatul socialist democrat o sa apara la urmatoarea rascruce, dar el nu mai aparea pana seara. se pierdea in salvarea regatului de zmei si balauri.
imparateasa se pricepea sa rupa tristetea cu te miri ce crenguta pe care i-o aducea fiului la nas, spre zambet, spre mancarime, spre stranutat, spre luat gandul..
apoi isi vedeau de plimbare, pe delusorul lor curat din inima regatului murdar. se asezau pe iarba imparateasa si bucatica rupta din imparateasa, obraz langa obrajor, inima langa inimioara. imparateasa avea sa scoata la iveala pietrele invelite in iarba cu o dimineata in urma, iar fat frumos stia sa se minuneze de regasirea lor iar si iar si iar ca prima data. era un fat frumos din cale-afara, v-am spus.
regatul incepea de-acum sa se dezmorteasca pe langa ei, frecventa claxoanelor dimprejur stand marturie ca dimineata nu le mai apartinea.
imparateasa isi pierdea privirea in zare, multumita de calitatea pantalonilor de trening cu care era invesmantata, in timp ce fat frumos rontaia la pietricele sau la bete sau la tot ce i se mai parea atractiv, in straiele lui simple, de care nu se preocupa catusi de putin. era doar fiul imparatului fara nevoi materiale, fara crize de imagine, fara intentii fashioniste.
imparateasa aseza apoi pietrele cuminti, una peste alta, construind un castel, de care fat frumos se minuna pret de o clipa, dupa care il darma, nu din spirit destructiv, ci fiindca, spunea el, pietrelor de deasupra li se face dor de pamant, ele vor acolo in iarba, unde le-am gasit. nu le pasa lor de nevoia oamenilor de castele. ele vor in tarana, langa furnici, unde se munceste de-adevaratelea, unde se minte putin, unde e liniste.
imparateasa il pupa atunci in crestetul de aur, ii punea mana streasina sub barbita, iar el scuipa ranjind pietricica pe care o gustase.
se luau de mana si plecau in ale lor, lasand pietrele in dezordine, dupa cum poruncise fat frumos inteleptul.
si s-or mai pliba inca, daca fat frumos n-o fi obosit de atata umblet nou si n-o dormi deja, lasand-o pe imparateasa sa-si termine cafeaua si sa rasfoiasca un pic internetul, sa vada ce mai uneltesc semenii, ce-i mai bucura si de ce se mai plang.
inteleapta imparateasa care l-a invatat pe fat frumos sa iubeasca natura :)
RăspundețiȘtergere