mamalutoma

am maturat strategic niste praf. nu matur niciodata toata casa. nu ma ancorez la ce nu pot sa duc. am spalat 2 masini de rufe. ca femeia. am sortat 2 munti si un deal de haine de vara. am pus 2 saci de dat cui n-are. m-am minunat iar de cate am cand cred ca n-am. si doar am aflat ca am, dar n-am trait nicio bucurie particulara. am pus pe plita un orez cu legume. copilul doarme somn bun de lasat mama in pace. i-am sters de praf 6 carti si un domino, gasite sub muntii de rufe. sunt frumoase regasirile. casa arata aerisita. inima mea e imbacsita. asa cu fel de fel de neputinte de sezon, conversatii de complezenta si prefacut amiabil. ne zambim scurt, o treime sa zic. perpelim acuzele pana le rumenim. parasim campuri de lupte inutile si ducem zilele spre seri. as putea sa duc nostalgia pana in cele mai prafuite panze albe, dar s-a trezit copilul taman cand am terminat de facut orezul, asa ca iau coincidenta ca pe o minune si opresc gandul. maine se termina anul toma. o lua cu el...

am incropit un craciun cu leurda fiarta si-am dezbatut cu soacra-mea soarta masinii ei de spalat, o rabla respectabila care urla spaland de 30 de ani. au venit baietii de la bosh, au constatat avaria, au incasat caruta de bani, au luat masina de spalat cu ei la firma, s-o faca buna si s-o aduca inapoi cand or trece sarbatorile crestine nementionate in calendarul musulman al zilelor lucratoare ale egiptului. ei si cum se perpelea soacra-mea de dorul rablei, am pus niste muzica populara, respectiv of mai dor mai dor mai dor, nici la vara nu ma-nsor. ar fi mers o tuica, dar am inghitit in sec si ne-am bucurat ca traim. am scos apoi parleala la o petrece a unei englezoaice, care ne-a tratat cu sarmale de orez, carnuri, vinuri si-o budinca de fructe uscate- fiarta numa 7 ore la foc incet. am schimbat impresii cu un norvegian, am sters lacrimile unei bulgaroaice, am dezbatut politici educationale cu o finlandeza. o egipteanca ne-a intrebat pe mine si pe tatalutoma: sunteti rude? suntem...

s-a adunat oboseala, s-au amestecat emotiile, s-au invalmasit dorurile, s-au topit putintele in neputinte si uite-ma in nesomn la orele 4 dintre noapte si zi. nici nu stiu cui sa scriu si la ce sa invit. as invita toate mamele duse la serbare sa nu le fie rusine de copiii lor care plang de emotie in loc sa cante ca la repetitie. ma doare incurcatura de pe fetele parintilor frustrati pentru nereusitele umane ale copiilor lor. la fel cum ma dor si educatoarele care insista pentru perfectiune, neluand in calcul coordonatele vietii de copil. am sarbatorit craciunul azi la gradinita, intr-o societate preponderent musulmana. am pus zambete peste frici, liniste peste nemultumiri, speranta peste confuzie. am sarbatorit nasterea fiului dumnezeului unora in timp ce tara dezbatea adevarurile a patru profeti de-ai unui alt dumnezeu. in timp ce globul traia drame pentru care o sa inventam niste dumnezei noi ca sa ni le putem explica. am sters lacrimi de copii ai caror parinti n-au reusit sa...

ma vait la tatalutoma de nesansa usr-ului. imi cantareste procentele. conchide ca nu stam rau. rezum asteptarile, sperantele, circumstantele. el in continuare e multumit de cum joaca romania trezita. desigur ca noi discutam din loja dictatoriala. din loja transparentei dejucate. a candidat si el la parlamentarele mintite ale egiptului. a fost userist si el, construindu-si campania electorala, rupandu-si pantofii de nunta, mergand kilometri pe jos, de vorba cu oamenii nedreptatiti. l-am vazut integru in fata camerelor si mi-a crescut inima. i-am pupat fricile pe frunte si-am sperat cu el, pana n-a mai fost nimic din alegerile alea. s-au dizolvat cum s-au nascut, iar inflacararea politica a familiei s-a suspendat o vreme. m-a intrebat toma azi: e periculos daca lumea nu voteaza? e periculos! ai inteles bine. pui de revolutionar ce ne esti. n-o sa uit niciodata cum mi-a aratat el azi in cabina logo-ul usr-ului pe hartie, ca sa nu pierdem vremea. n-o sa uit nici ce curat am res...

m-a intrebat cand ieseam din supermarket, asa inquisitivo-senin cum umbla el prin viata, mami cand o sa mor nu mai misc? nu mai pot sa fac aaa, sa tip sau ceva? mi s-au blocat mecanismele sinelui. m-am temut sa expir. mi s-a umplut gura de aer care urla sa iasa la praf, dar nu eram gata sa vorbesc. si cu frica asta ce fac? vizualizez intrebarea sau fug de ea in primul raspuns? cand murim, ma strecor eu in drama sa nu las copilu singur, corpul se opreste. noi traim intr-un corp fizic, care daca e sanatos s-ar putea sa ne tina mult. adica nu e neaaparat o garantie, dar.. adica sa nu mancam fake, stiu, ma asigura el plictisit de povetele mele anti-zahar. deci cand murim nu mai respiram? nu mai respiram ca se opreste corpul care ne-a servit, dar sufletul nu moare niciodata. el sta viu pentru oamenii care ne-au iubit si pe care i-am bucurat. nu ma intreaba ce e sufletul. iar neintrebarea asta pune liniste peste frica dezbaterii. el stie de unde vin emotiile ca l-am crescut cu inima la...

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet...

azi e aniversarea romaniei, toma! ok. raspunde el vadit impresionat si casca lung. unde mergem azi? ei toma, mergem la gradinita, ca mereu. e decembrie, doamna de pian o sa stoarca niste jingle bells. hai imbraca-te. auzi mami, tu chiar ai de gand sa porti esarfa asta intr-una? nu e problema ta, abund eu de amabilitate. nici a ta, mi-o intoarce el. dar a cui? ma mir eu a nimanui. asta nu e o problema. asa e toma. mereu ne vaitam prea drevreme. esti un destept. hai odata. afara ploua. egiptul vede ploaia de 3 ori pe an. radem sub picaturi sa ne ploua pe dinti. e ca la pucioasa! vrea toma sa fie generos. of. caruta cu legume straluceste si ea sub stropi. negustorul ma invita sa cumpar tot. aleg o rosie carnoasa, un castravete, un ardei semigras, 3 lamai si 4 banane. la gradinita cant 4 cantece in engleza. strecor si 'saniuta fuge' cu gandul la copilaria mea comunista. copiii sunt infofoliti in cate 4 straturi de haine. ploaia ii consuma psihic pe egipteni. parintii s...

il cert pe toma in taxi: mi-ai cerut fresh de mango, ai baut 3 guri si nu-ti mai trebuie. e scump, e in extra-sezon aproape, dar tie nu-ti pasa. ei, uite ca e ultima data cand te mai ascult. o sa-mi ceri diverse iar eu o sa ma fac ca n-am auzit. taximetristul: hai madam ca n-o fi asa grav. eu: lasa bre sa invete ca banii nu vin din pom, ca viata e grea. el: nu e grea madam, e misto. noi o facem sa para grea. ia zi capitane, cum te cheama si cine te-a suparat? toma tace. acuzele mele apasa pe constiinta lui in slefuire. eu: nu vorbeste ca e suparat. ti-am zis ca e grea viata. el: vezi madam de treaba ca ai copil bun. nu ti-a intors vorba nici macar o data, cat i-ai trancanit tu in engleza treburi serioase. ajungem la destinatie. toma: multumesc. taximetristul: sa traiesti capitane, asa cum ti-o placea tie.

n-o sa mint. mi-e dor de iarna care vine. mi-e dor de frigul altora. mi-e dor de lacrimile care vor sa planga. imi plac parerile de rau care invita la reconciliere. imi plac sticlele care nu seamana intre ele, imi plac cutiile, borcanele, imi place sa le vad goale de sensul lor initial si sa le umplu cu nimicurile sensului meu. imi plac imbratisarile in care stau sa uit cum e timpul spart in secunde care uneori dor ca pietrele si alteori curg ca raurile reci de acasa, fara sa intrebe pe nimeni daca doare cursul. cu mana mea, frec un nes. cu mana ei, femeia de serviciu ma freaca pe spinare. cu mana lui, toma deseneaza o casa. cu mana lui, tatalutoma isi tine tampla. cu mainile lor mici, copiii zilelor mele lucratoare fauresc lumea. cu mana lui, taximetristul ma poarta catre o cursa mintita, la finalul careia ii bat obrazul cu mana mintii mele. nu vreau sa ajung nicaieri cu textul asta. degetele imi stau in suspensie asteptand sa ma nareze sau sa se inchida.

n-o sa scriu despre cum m-am certat cu soferul uber si cum am coborat platind jumatate din cat afisase aplicatia. nici despre radacinile indiene pe care le beau sa ma revitalizez. nici despre cum am tratat durerea lu toma de ureche cu ulei de masline si usturoi. mare branza. nici despre conflictele de interese de la job, nici despre nedreptatile saptamanii. nici despre cum am murit un pic cand am vazut cum si-a spart barba o fetita de la gradinita. nici despre cum a primit mama ei vestea cu calm, desi uite ca poate despre asta ar trebui sa scriu. nici despre cum a plans toma cand s-a rupt in 2 creionul cu care desena. si eu cand eram ca el am plans cand am sters cu guma pana am gaurit pagina. l-am intrebat: de ce ai plans? pentru creion am plans, nu pentru mine. apoi doamna mi-a zis ca daca s-a rupt by mistake, nu trebuie sa plang, dar eu nu stiam ca by mistake. n-o sa scriu nici despre baiatul de la afterschool care petrece saptamana cu mami si weekendul cu tati, desi uite si ...

casa noastra nu contine scaune, ci doar o masa rotunda de aluminiu, in jurul careia stam pe niste perne. nu contine nici televizor, aragaz, cuptor cu microunde, aspirator, aer conditionat. nici medicamente. nici parfumuri. nici fier de calcat. nici decoratiuni din comert, ci doar facute de mine cu toma. depozitarea se efectueaza in cutii de carton sau de plastic, pe care le aranjez o data la 3 luni cu stoicism. intre timp cartile, hainele, culorile, jucariile se cam amesteca intr-o entropie haioasa, cum imi place sa-i explic lui toma. majoritatea ne-avutiilor constituie propria noastra alegere. desigur ca si viata a mai lucrat la minimalism, dar am invatat sa ni-l asumam cu seninatate. in casa asta se sta de vorba, se picteaza, se iubeste, se plange si se rade. se consuma doruri, se analizeaza concepte, se reveleaza minuni. pana la urma ce e spatiul? e cadrul batailor inimilor, nu? e locul de unde plecam dimineata si unde ne adunam seara sa ne simtim. uneori repovestesc realitat...

in parcul elvetian al sufletului meu egiptenizat e liniste. expatii isi dorm inca trupurile albe pe care le vor aduce la iarba verde in vreo ora. inspir, expir. palmierii inalti si drepti ca niste creioane scriu o poveste fantastica despre cat de putin ne trebuie ca sa fim fericiti. toamna blanda ne poarta zambind spre o iarna care n-are sa ne ninga nici anul asta. semn ca toate au un pret. vrei toamna in slapi? iei craciun fara brad. de unde si vorba inspirata a lu tudor a lu chirila: vrei soare, ia sa vezi ce de soare iti dau. stiu si o injuratura cu soarili, de la tataia din gusoi, dar sa nu iesim din starea de bine, ca e pacat. ma asez in pozitie de meditatie. ma gasesc multumindu-i soarelui pentru liniste, pentru iubirea din casa, pentru o meserie, pentru revelatiile din mijlocul copiilor. imi propun sa ma documentez despre zeul ra, la care se rugau radacinile egiptene ale lu toma, cand noi eram pamant sau apa, ca nici nu mai stiu. toma se joaca cu prietenul lui irlandez, o...

hai sa las aici un miracol, ca daca nu l-as fi trait n-aveam de unde povesti, vorba rapsodului. noi nu detinem televizor. am mai spus asta. si nu ma dau mare, dar informatia e utila in context, nu va aprindeti aia care m-ati clasat deja in vreo secta naturalista. nu detinem nici vreo carte in araba. comunicam in engleza, desi toti 3 vorbim araba la nevoie, dar nu in casa. toma poseda o araba mult mai buna ca a mea fiindca o exerseaza la cald cu colegii de gradinita, in timp ce eu ma dau academiciana lu peste in engleza mea simbolista. la fel cum ma dau si blogarita noaptea, cand imi adun slovele romanesti umil nediacriticizate. cumva dintr-o nevoie organica de a-mi pastra identitatea, am refuzat sa invat sa citesc araba. o inteleg bine, o vorbesc binisor, o amestec cu engleza sau italiana, dar scriptic nu m-a intrigat in 5 ani. initial ma asaltau toate insemnele de pe pereti, reclame, magazine, pliante. apoi am invatat sa ma detasez de durerea asta. aseara in timp ce desena toma...

cum stiu ca a venit toamna in cairo? pai nu mai duduie aerele conditionate ale tuturor locuintelor din jurul meu. pesemne ca locatarii se multumesc cu cele vreo 25 °C de afara si deschid cuminti ferestrele uitate inchise in ultimele 9 luni de canicula. niste claxoane sparte razbat din strada mare, dar sa nu-l suparam pe dumnezeu. respir liniste. copilul care se joaca in nisip la parterul blocului, s-a culcat si el. gangureste de luni bune. ei uite azi a invatat sa zica mama. a turuit asa vreo jumatate de ora ma-ma ma-ma mm a mma in inceputul asta cuminte de noapte. un pui de egiptean rostind ma-ma, la fel ca puiul meu de dac, la fel ca puii tuturor imperiilor care nu inseamna nimic pana la urma, nu? suntem toti iubire, pana ne fura oportunitatile niste drepturi. masina de spalat m-a strigat bip bip bip bip bip, de 5 ori, ati retinut? spal in fiecare seara, ca o papusa cu cheie. marturisesc ca ma delectez cu mirosul de proaspat contrafacut si imi iau 3 minute bune sa intind rufel...

mi se face cateodata dor de ce nu am povestit. de niste suspensii de miracol nedepuse inca pe nicio suprafata, ci ramase asa in atmosfera descoperirilor mele. e de ex langa gradinita un tip, un paznic cu labele picioarelor dispuse una spre cealalta, ca doua paranteze, nu in fata ca sa se poata urni si el ca homo sapiens. si-a educat corpul sa se deplaseze spre inainte, spre progres, dar ca un crab cumva. omul arata decent si zambeste sarmant, ca si cand zambetul s-ar scuza zilnic pentru greseala pe care a facut-o dumnezeu cand i-a montat labele. toma il saluta. nu m-a intrebat niciodata de ce arata altfel decat noi. m-a frapat de dimineata stralucirea ghetelor paznicului. omul isi cunoaste integritatea, alearga fara sa cada, cu ghetele lustruite dispuse anapoda, si ghideaza soferii satui de-atata apasat pe acceleratie cu laba corespunzator amplasata. mergem inainte blamandu-ne realitatile. vaitandu-ne micimea supararilor, oameni cu maini si cu picioare la locul lor, cu inimi care...

doamne toma, i-ai vazut pe copiii aia pe motocicleta? nu, care? hai ma, motocicleta care tocmai a trecut pe langa noi. pe ea erau 2 baieti la vreo 8-9 ani. e foarte periculos. da, la fel de periculos este sa-ti pierzi pantofii, de exemplu, paragoneaza el ca nuca in perete. da ma, foarte periculos. ne urcam intr-o repeaga de autobuz, one chance, one opportunity, one pound. toma ii multumeste lu alah ca am gasit scaune libere. il pup pe frunte.  auzi mami, de ce i-ai zis lu nenea ala ieri ca eu nu vorbesc romaneste? aa, i-am zis ca vorbesti mai mult engleza. dar stiu o cantitate de cuvinte romanesti, se cheama ca vorbesc, nu? e adevarat. scuza-ma! it`s fine. pa. inchide el subiectul desi ne tinem inca de mana. cumparam niste curmale, un ciot de ghimbir si 5 lipii. dintr-o ghereta cu rechizite el isi alege o galeata de plastelina iar eu un creion cu mina de 2. mi s-a facut asa dor de comunism. si de ploaie. o sa-mi pun la gat sticluta cu apa de ploaie de la pucioasa. ...

beau un nes care nu-mi place, dar n-am alta optiune asa ca ma gandesc la toata durerea universala, ca sa ma simt norocoasa. maturatoarea part-time zambeste smerita. eei, ii intorc eu zambetul, unii de satura de munca iar altii abia vin de la scoala. ea e la un colegiu plictisitor de fete, nici nu vreau sa ma gandesc cum se duce si vine, cu basmaua ei bleumarin, sa studieze doctrina islamica, sa ma bata dumnezeu ca vorbesc cu pacat. mis corina, vreti din chipsurile mele cu gust de gratar? mai fata, ai ramas fara dinti cand era mai util sa zambesti vietii, fi-ti-ar chipsurile sa-ti fie. ea da cu mopul si se pierde in gandurile ei de fata tanara, ai de uzura mea morala! intru intr-o clasa si-o surprind pe-o asistenta ascunzand telefonul in dulap. ele toate stiu ca telefonul trebuie lasat intr-un cos la intrarea in gradinita, dar mis corina e fata de treaba, asa ca de un status pe facebook or avea si ele niste timp cat dispar eu din raza. iau telefonul din dulap si ies din c...

scriu sa arhivez niste cugetari de-ale lu toma, ca sa nu uit cum invat eu viata in fiecare zi, langa minunea asta de copil gata sa implineasca 4 ani rotunzi si rumeni. mami, eu cu copiii care nu se joaca frumos, ma joc un pic si apoi nu ma mai joc. auzi, copiilor care nu se joaca frumos, le-au zis mamele lor sa se joace urat? ca tu imi zici sa ma joc frumos, iar eu ma joc cum imi spui. ei toma, vreau sa cred ca nicio mama nu invita la joc necurat, dar poate ca isi uita copiii in fata unor agresiuni si apoi uita sa le cearna raul de bun. iar ei cresc crezand ca violenta e parte din joc. mami eu stiu sa scriu numere. ia fa-l pe 2! fa-l tu. imi zice. eu stiu sa-l fac. daca si tu poti, atunci nu-l mai face. hai ca-l fac, intra el in joc. si rotocoleste cu pixul un carcarici. ce e asta toma? it`s 2, but in arabic. aaa. apoi mai incearca un carcarici. eu tac sa nu-l ofensez. el: this one is in french. aa. hai sa fac si unul in romanian. fac un 2 calumea iar el: hai ca am obos...

azi scriu despre oamenii care m-au impresionat in ultimele zile, in ordinea in care ii deruleaza memoria afectiva. femeia de serviciu de la gradinita, cea care lucreaza full time, mama lu peter, ca ea altfel nu se identifica (e o cutuma egipteana in clasa de jos: femeile se identifica cu numele primului baiat pe care l-au nascut). imi place de ea ca vine la job in blugi si apoi se schimba in pantaloni de pijama, fiindca asa poate ea sa smotruiasca pe indelete zi-lumina. nu s-ar opri din dereticat. ma fascineaza determinarea cu care curata TOT. cealalta femeie de serviciu, e o pustoaica de 16 ani, prima maturatoare part-time pe care a vazut-o egiptul. ei ii place in gradinita, si-i place flexibilitatea pe care i-am dat-o. a lucrat la noi pe timpul vacantei, apoi a vrut sa continue obtinerea unui venit, dar sa se si intoarca la scoala. e dintr-o familie saraca. si-a pierdut deja dintii inainte sa intre la pubertate, dar zambeste inca. inima o lasa. o cheama donia. adica `viata` in arab...

am baut o bere cu prietena mea italianca, in clubul elvetian din inima rupturii cairoului, in timp ce copiii ni se prafuiau de drag la picioare. am trecut asa in revista copilarii, perspective, probabilitati, politici europene, crize identitare, estetica de context, dragoste, blocaje, minimalism. cand s-a facut un fel de tarziu, ea a plecat cu un taxi, iar eu cu o repeaga de autobuz. toma a cerut o acadea de la un chiosc stand sa cada. eu am zis ca asa ceva never, dar toma a conchis: un pic de fake, azi numai. hai daca eu mi-am alocat placerea unei beri, sa las si copilul sa linga o bomba roz pe bat. in autobuz statea pe scaun, cu acadeaua in gura si se uita pe geamul crapat la privelistea mai crapata ca geamul. ca intr-un film al bucuriilor mici. ma durea zaharul scenei. am coborat. am intrat intr-un magazin de cosmetice locale, mi-am luat un sapun din lapte de camila, un ciot de ghimbir si un fel de dovlecel nemancabil, dar cu proprietati nebanuite de catifelare a pielii. hai s-o...

toma creste fara vaccinuri, fara medicamente, fara vizite la pediatru, fara cosmetice. o buna bucata din mamele care ma citesc ma considera o norocoasa naiva. desigur ca cine vrea sa ma ude cu o ploaie de statistici confirmand iresponsabilitatea mea teribilista, o poate face. umbrela mea ramane tatal copilului meu, care m-a crezut pe cuvant ori de cate ori am luat o decizie ferm-naturista in evolutia sanatatii corpurilor si spiritelor familiei. e cel mai categoric om din cati cunosc, e cel mai bland om din universul lui toma, dar daca nu e de acord cu vreo idee de-a mea, nimic nu-i clatina forta cu care imi taie elanul. ii sunt recunoscatoare ca nu s-a indoit niciodata de nevaccinarea lui toma. ca nu m-a blamat. ca imi e stalp langa convingerea ca sanatatea e un cumul de mancare cruda, fericire, intentii curate, nepanica, mers pe jos, inteles durerea in context si nemascarea ei cu solutii medicamento-miraculoase. am dezvoltat in viata de mama o grija zilnica a bucuriilor mici, a r...

prima obsesie a lui toma a fost legata de ceasuri. avea cam 2 ani cand a inceput sa identifice fiecare ceas din proximitatea pasilor/ ochilor lui si l-a tinut nevoia respectiva vreun an. apoi sigur ca nu s-a rupt in totalitate de cautarea asta, dar a lasat-o mai moale. a inceput de ceva vreme sa simta cand au trecut 5 minute, sa ceara sa afle cat dureaza o zi, cat inseamna jumatate de zi, ce e timpul de fapt, dar nu acolo in ceas, ci afara, in viata. ma intreaba pe dos: cate saptamani sunt intr-o zi, cand e toamna si mai ales cand o sa ninga? in romania din inima mea toma, miroase a toamna deja, asa imi spun statusurile romanticilor de pe facebook, dar in egiptul nostru ii da cu vara, cu maneca scurta, cu somn dezvelit, cu ploaie neplouata de poate 9 luni. in romania copilariilor mele o sa ninga putin dupa ce vei fi implinit tu 4 ani rotunzi si magici, dar in egiptul nostru uscat, poate ca doar o maneca trei sferturi o sa marcheze `transhumanta` asta care nu e decat un cuvant de ...

marchez minunile ultimei saptamani, cat beau un vin de mango, sa-i dea dumnezeu sanatate lu tatalutoma si sa-i tina viu mestesugu. am dormit cuminte sub stele, m-am holbat la luna, i-am zis marii toate ofurile, ea le-a luat, le-a balacit si-a facut din ele spuma. am meditat la 6 dimineata, cand numai eu si stele de mare eram treze si mi-am formulat mantre noi, de sezon cu briza. mi-am verificat temerile, binecuvantarile si-am incropit cateva terapii de grup cu o mana de prieteni de nadejde. mi-am pus o masca de snorkeling [made in italy, cumparata din canada de catre un prieten egiptean acum 25 de ani] si am vazut marea rosie pe sub captuseala. am respirat egal pe deasupra lantului de corali grasuti, mai roz si mai mov si m-am minunat la gandul inmultirii lor asexuate, in timp ce noi dezbatem dileme gri pe uscat. am vazut ciucuri de vegetatie balanganindu-se intr-un dans in care `inainte` si `inapoi` nu preseaza cu nicio consecinta. bancuri de pesti ingusti si lati, rotunjori si...

scriu plangand pe dinauntru. ma uit la casa asta colturoasa si ma vad deja la marea fara margini. tatalutoma imi zice: sa nu plangi. we have eachother and we have all the time in the world. isn`t that enough? sigur ca it`s enough. ce tot plang eu aici? ca nu mi s-a multumit la timp? ca iar am asteptat ce n-am primit? ei, da cine cantareste in univers cat n-am dat cand se cerea dat si cat nu primesc fiindca prea astept? vocalele mi-o iau inainte in timp ce scriu. ca intr-o doina hauita. o poza cu o dacia renault imi misca inima. asa e viata. cand n-ai de unde sa te recompui, iti da cate un detaliu dinasta bizar, sa te intoarca la cine te-a facut. copiii care mi-au zambit azi a iubire raman nemuritori in calendarul timpului inimii. a fost fericire acolo, nu incape indoiala. apoi dezamagirile, nu sunt ele painea vietii? nu din ele ne tragem motivatia? nu de la ele pornim cand visam? mai am inca de lucrat la asteptari. atata am crezut ca le-am rezolvat si uite ca n-am trecut inca ...

o sa fac o lista scurta, fara introducere, a tuturor nu-urilor din viata mea, in speranta ca va mai simplific din trebuinte. sa ma ierte mami ca indraznesc sa public dezgolirea asta de caracter. nu detin masina, nici permis de conducere. nu sunt de altfel proprietara a nimic, poate doar a viselor pe care nu le-am implinit inca, dar pe care mi le asum ca sa nu-mi fie rusine cand se vor fi conturat. nu am gaze, cuptor cu microunde, aer conditionat, tv, aspirator, fier de calcat. nu folosesc parfum, creme, balsam. nu consum medicamente, sucuri sau dulciuri din comert. nu cumpar decoratiuni. tot ce detinem e facut de mine sau de toma. nu am covoare sau perdele. nu fac patul. nu mi-am vaccinat copilul si nu doresc polemici pe tema asta. nu am cont bancar, prin urmare nici card de credit sau de debit. traiesc cu cashul pe care il castig de pe o luna pe alta, dand aripi unor zeci de copii, majoritatea cu parul cret. nu las niciun nas curgand nesters. nu cred in granite, culori de ...

mi-am dus sarcina printr-un cairo sufocant, cu un sot mai mult plecat la revolutie decat langa burta mea crescanda. am mancat aproape numai mango si-am luat in greutate vreo 6,5 kg. am lucrat pana in ultima saptamana, am facut sport, n-am consumat niciun medicament. am citit mult despre nastere, alaptare, motherhood. ma apucase o nevoie puternica de a elimina tot ne-naturalul din viata mea. incepusem sa-mi fac cosmetice acasa, cu instructiuni de pe net, imi propusesem o nastere naturala, fiindca natural fusese tot parcursul conceptualizarii copilului si dezvoltarea lui armonioasa in casa lui de apa. incepusem sa simt ca doctorul care imi va asista nasterea e un cezariano lover, fiindca cezariana e un business in egipt. costa dublu fata de nasterea naturala, o poti planifica in agenda cu usurinta, fiindca e indusa, iar pentru doctor efortul dureaza 10 minute. aici numai femeile sarace mai nasc natural, neintelegand bietele care e norocul lor in tot chinul pe care il suporta. doamnel...

de fiecare data cand zac, rapusa de vreo alergie, raceala, oboseala cronica sau dezechilibru hormonal, ca doar sunt o biata inima captiva intr-un corp de femeie, pierd in mod firesc abilitatea multi taskingului. gandesc mai greu, respir pe dos, ma dor oasele, dintii, nasul, talpile. sigur ca cu 2 articole despre terapia somatica, ar trebui sa ma repliez, macar la nivel conceptual, sa-mi reamintrsc prioritatile spiritului, sa ascult urletul corpului, sa incetinesc rezolvatul, sa imbratisez amanatul. mi-am confectionat un set de intrebari pe care sa mi le pun in fiecare seara, ca sa nu pierd legatura cu sinele, mai ales in momente de agonie fizica, la sfarsitul zilelor care apasa: am mancat azi? cat din ce am mancat e in favoarea mea si cat imi dauneaza azi sau poimaine? am baut si eu macar 5 pahare de apa sau le-am uitat 3 sferturi pe birou? pe cine am mintit? cate lacrimi am sters si cate sperante am dat? cine m-a surprins si cat am zambit in surpriza? cu cine m-am certat si i...

in fiecare dimineata la gradinita, imi iau jumatate de ora sa navighez prin pleiada de fise de lucru pe care google-ul le pune la dispozitia planetei. construiesc un curriculum on the spot, pentru fiecare categorie de varsta careia imi dedic serviciile, intentiile, determinarea, curiozitatile. uneori gasesc niste fise de lucru potrivite doar pentru toma. stiu cum ii functioneaza mintea, stiu la ce stimuli raspunde, ii cunosc dexteritatea, abilitatile. imi iau cateva secunde s-o topesc pe mis corina in mami. organizez printurile, le distribui pe clase, dau indicatii, inca un pic si intram in ziua academica. printurile pentru toma le pun intr-un dosar separat. acasa nu avem tv. de 2 saptamani nu se mai uita la desene nici macar pe laptopul la care avea acces jumatate de ora pe seara, fiindca s-a stricat. are aproape 4 ani si traieste fara tableta, fara jocuri electronice, fara acces la telefoanele noastre. cand venim de la gradinita, joaca fotbal cu tacso, coloreaza, deseneaza, de...

o zi cu bune si cu rele. puse ele in taler, cred ca au fost multe rele mici si cateva bune mari. le masor cu ocaua sufletului, oftez, zambesc, le scriu sa nu moara nepecetluite. un copil a zgariat alt copil. n-am fost suficient de pe faza, ma acuz, ma reculeg, ma planific pentru maine cu mai multa acuratete. o mama cu o fetita in carucior a vizitat gradinita. te prinzi din dimnsiunile copilului ca ceva nu e in regula, caruciorul nu e un vehicol, e o masca. fetita nu poate sa mearga. insuficient oxigen la nastere, doi gemeni in incubator, dintre care numai ea a supravietuit. Maida ma priveste cu incredere din carucior. e de varsta lu toma, doar ca ea n-a alergat niciodata, spre nimeni, spre nimic. o anunt pe mama ei ca din septembrie imi pleaca un copil cu nevoi speciale la scoala, deci poate sa vina fetita ei in loc. de ce nu de maine? fiindca infrastructura, conjunctura administrativa nu-mi permit asumarea a 2 copii cu deficiente locomotorii in aceeasi clasa. e o regula pe care o...

toma iubeste sa mearga cu autobuzul prin toate hartoapele cairoului si incerc sa-i satisfac bucuria asta care ne costa o lira, de cate ori sunt in deplinatatea facultatilor fizico-moral-ingaduitoare. azi eram mult prea obosita, dar el a insistat sa mergem cu femeile de serviciu de la gradinita, pana la autogara cea mai apropiata, respectiv la 2 km distanta de mers pe jos, de unde urma sa ne urcam in prima rabla care se incumeta sa ne asume la bord, din mers desigur, nu pe opritelea. le-am balacarit pe fete tot drumul, explicandu-le ca au trait degeaba, ca nu se poate sa mergi juma de h pe jos pana la autobuzul care te duce acasa in 10 min, in 2016, chiar si pe cea mai rupta centura a cairoului. nu exista alta varianta mis corina, asa mergem de 3 ani. numai taxiul scurteaza. cum ma? cand orasul bubuie de descreierati care conduc microbuze, tuk tuk uri, jumatati de autobuze. cum sa-ti imaginezi ca intre legaturi se merge juma de h pe jos? le-am spus numele tuturor strazilor pe care l...

cori nu stam mult, ca vine furtuna, m-a avertizat mami pe skype azi. zic hai taman bine, ca la mine in gradinita e deja furtuna de atatea responsabilitati, de asa as sta cu vooooi, da asa m-as duce intr-ale meleeee. ia zi ma cori, cum mai esti? bine ma bine, greu aici la treaba, dar bine acasa. exceptional. hai ma cori, pe bune? pe bune ma, pai ce mint io? deci v-ati pus gaze? ce gaze ma, n-am pus nimic, dar arde iubirea inca. ooof. mami iese, tati ia aparatul foto si ma fotografiaza in fereastra de pe monitor. poza in poza, cadru in cadru, of in of. zambesc, sa ies bine. zambeste si el. plange o lacrima care uda ochiul pe jumatate, apoi mami intra si el resoarbe inceputul de plans. nu e timp. a venit furtuna. privirle lor se muta impreuna catre geamul cu fulgere. ii iubesc pentru ingrijorarea lor comuna, momentana, telurica. s-au rupt de ingrijorarea nepalbabila pentru fata lor dusa la curu pamantului. ramanem in teluric. va iubesc. sa fiti buni cu furtuna. si sa impa...

mi-a zis toma azi, in timp ce decupam un cactus desenat de el: uau mami, esti magica. in sensul ca el ar fi ciopartit toti spinii, dar eu am taiat cu grija ca o croitoreasa de buna credinta. de-aia care coase repede, te suprinde cu un detaliu fistichiu, livreaza la timp si-si merita banii. am inteles in felul asta ca poti aduce magie copilului tau fara sa-l duci la disneyland. ca daca dai viata efortului depus de el cu carioca pe foaia patata de ness, ajunge. sigur ca nu ajunge mereu. dar si cand ajunge, te imbraca o senzatie certa de `mereu`. apoi cand se juca fotbal cu tacso, i-am vazut pe amandoi fericiti. asta batranu, ca daca ma aude, ma pune la colt si-mi arata el cine e mai pensionar dintre noi, isi reamintea driblinguri dintr-o alta viata, iar toma invata sa suteze cu incredere, sa triseze mai putin, sa se apere agil. zic, uite ma cum sta timpul cu noi la masa, cand nu ne cramponam din fel de fel de neputinte mici. uite cum umple copilul o zi de sambata zambita cu parintii ...

uneori scriu pentru voi, alteori numai pentru mine, ca intr-un jurnal al fricii mortii spiritului. sigur ca spiritul nu moare, dar daca se transforma in ce nu sunt gata sa joc, imi sintetizez aici trairile, ca intr-o expozitiune a noului sine, ca sa am de unde ma compune, cand sunt bucati. sigur ca limitez audienta bezmeticizand in esenta, dar ce sa fac daca ma doare la spirit? scriu, nu? ma disec. am vazut azi un frate mai mare-victima a fratelui mai mic, nestiind sa scape de manipularea mezinului, care nu stie sa traiasca fara sa-si umileasca stalpul de rezistenta. am fost ferma cu micutul, am cerut respect, iar fratele mai mare mi-a multumit ca l-am perceput in fastaceala lui serviabila. am vazut o femeie de serviciu spaland vase plangand si m-am gandit: ce poate sa doara mai tare? asta e viol in plina zi, la locul de munca, intr-o institutie plina de copii. am pupat-o pe obrazul ud si i-am luat un napolitan cu ciocolata. mi-am luat si mie unul. si l-am mancat acolo in bucatarie...

sometimes it s simple and sometimes it s not! a filosofat toma inainte de culcare. da-mi un exemplu, am sapat eu in marinimia lui ancestrala. uite: tu esti simpla, ca nu ai barba. tati nu e simplu, fiindca ar barba. bun! am inchis multumita de raspunsul compact. nu mi-a placut azi in excursie! of, stiu, am simtit! nu mi-a placut showul fiindca muzica era data tare si nimeni nu s-a gandit ca imi era frica. of toma, sunt mandra ca ai reusit sa mergi singur. si te-am lasat, doar fiindca ai vrut sa incerci si fiindca ai plans ca ma opun. dar ai mers cu autobuzul, ai dormit in brate la mis yasmeen, ai fost cu prietenii tai, iar acum esti cu mami si cu tati iar. auzi, eu nu am chef sa dorm! cum ma sa nu dormi? doar n-ai chef sa iesi la o plimbare pe strada in toiul noptii. it was not nice what you said, ma amendeaza el cu plans stand sa curga. of toma, n-am vrut sa nasc o frica noua, am glumit si eu, am extrapolat, dar te iubesc. cum sa te trimit pe strada? as fi vrut sa nu zici...

m-am suparat pe o profesoara la gradinita. nu e vina ei, eu am recrutat-o. studiase in uk, dobandise un accent mai bun ca al meu, parea gata sa straluceasca, daca nu s-ar fi ales praful de entuziasmul ei. nu stiu ce nu merge. unii oameni nu poseda simtul responsabilitatii, tempoul clipei. in fine. acum ma dau mare. pardon. treaba e ca ieri am fost ferma cu fata, mai ferma ca de obicei, ca lucrurile s-au deteriorat in comportamentul ei, peste puterea mea de asumare a riscului. ea mi-a aruncat-o la fileu: demisionez. am raspuns in plin: mersi mult si bafta in noua ta viata! n-a mai respirat. apoi sigur ca a respirat. nimeni nu moare initiind o meschinarie. rezolvata fiind circumstanta asta adulta, m-am intors la copii, cu eficienta celor 100 de brate cat 2 de fapt, organizand jucarii, incurajand miracole, corectand violente de stil, de loc sau de mod. o mama a venit sa-si culeaga copilul si aproape c-am cules-o eu de pe jos. esti bine? nu mi-a raspuns. i-am luat palmele in ale me...

mami, unde vrei sa te duc cu autobuzul meu? ma intreaba toma de pe buturuga din fata mea. ee toma, raspund eu de pe buturuga din spate, du-ma in italia. am ajuns. eu zambesc. da-te jos! mie imi e teama sa sparg jocul. unde sa cobor? ce bucata de italie sa-mi aleg? una vinovata sau una neatinsa? mami, vrei sa dormi un pic in autobuz? nu, vreau sa plang. sa plangi? you can touch your head, if you feel sick. cum ar veni, you have to help yourself. imi place rationamentul lui. creste responsabil. nu-si lasa durerile pe altii, iubitulumami. plecam din parc. luam un autobuz deadevaratelea, neaaparat albastru, cum ii place lui. soferul intreaba: unde vrei sa mergi? ii spun: inainte! si scaunele pline de musulmani obositi, rad de noul situatiei. toma e invitat sa stea jos. el refuza incurcat. eu nu sunt invitata sa nimic. destul ca umblu tunsa si cu nesupunerea la vedere. toma intreaba: de ce merge asta asa repede? n-ai vrut tu cu autobuzul albastru? acu vrei si usurel. tine bi...

ne uitam obositi, fiecare in ecranul lui, copil sorbind niste filmulete de arta reciclabila, iar eu scotocind raspunsuri prin articolele de inteligenta emotionala. pisoiul pe care il gazduim pentru 2 saptamani, ne da tarcoale pe la frunti, iar eu spun ferma: nu! da-te bai max jos din pat, ca tu mai lipseai! doar n-am trimis barbatu la ma-sa, ca sa te tolanesti tu la el pe perna. hai te rog io! si el se decupeaza: bine ma bine! toma e nemultumit. vrea alt filmulet si alt filmulet. il avertizez ca e ultimul. el inchide laptopul de nervi, semn ca nu eu fac regulile serii. poate ca sunt mis corina cat e ziua de lunga, dar seara, poate si el sa fie mister toma, daca trebuie. zbang, plange laptopul sub furie. tac. si sa stii ca nu ma mai uit la nimic! si nu mai dorm cu tine in pat. si sa nu ma pupi ca nu vreau. si ma duc la mine pe saltea sa plang. tac. plange in perna. apoi se ridica. si maine nu mai merg la gradinita. si tu si tati puteti sa plecati de acasa, iar eu raman aici. si...

ia sa mai documentez eu cateva miracole, ca simt ca aveti nevoie. pai in primul rand, e miraculos smoothieul de mango cu banana si smochine proaspete, cu care am inceput obosita asta de zi. e bun si egiptul, uite, ca iti da fructe misto, la pret afordabil, ca sa ma exprim brexitist. apoi, miraculos a fost albastrul in care am pus un strop de verde si 4 stropi de alb, si-am incropit marea viselor, ca sa picteze copiii si sa nu se mai sature. apoi, in marea asta mediterano-impovizata, tot ei, copiii, au azvarlit niste pesti cu portocaliu, ca sa se cheme art project. si cand am copt cu ei o paine, tot miracol s-a numit, cu toata alergia mea la gluten cu tot. o profesoara nou aciuata, imi zambeste cu ochii, in fiecare dimineata, si asta imi da speranta inspre umanitate. am rugat-o sa-mi trieze copertele cartilor rupte in ultimii 10 ani, fiindca inima nu m-a lasat sa le arunc. am clasificat paginile rupte pentru decupaj, iar copertele rupte, pentru povesti imaginare. nimic nu se pierde....

despre cat a durut azi si pe unde, nu mai scriu, ca sa nu propag minusul sentimentosferic. stam in pozitiv, contorizand minunile mici, in ordinea in care le-a pastrat memoria sufletului. a fost minunat cum a gasit toma 2 fructe de mango cazute din copac si mi le-a daruit pentru un smoothie bogat, maine dimineata. si a mai fost minunat cum i-a zis el din taxi unui baiat care facea autostopul: baaai, ce credeai tu, ca intri in acelasi taxi cu noi? aici pe bancheta, langa mine si mami, e loc numa de tati. si pac, a inchis el cercul probabilitatilor, ca sa fie clar! a fost minunat cum mi-a facut bucatareasa de la gradinita cartofi prajiti, iar eu i-am pupat obrazul fin de femeie obosita. prietena mea italianca, mi-a scurtat niste pantaloni vaporosi, la masina ei de cusut, si trec si acest detaliu de semi-fashion la minuni, fiindca prea calcam pe pantalonii aia de imi batea mamaia obrazu, ca nu stiu si io sa umblu regulata. imi place de o fetita de la gradinita. are un mod atat de sof...

n-am tv. am pe facebook vreo 800 de prieteni, dintre care jumatate sunt romani, care traiesc sau nu in romania, iar cealalta jumatate sunt natii fel de fel, cu care m-am intamplat in drumurile mele prin lume sau ei m-au intamplat in drumurile lor. nu consum presa. aflu revolutii, lovituri de stat, prabusiri de avioane, reforme, numiri, demisii, de pe net si veridic acuratetea faptelor, in functie de emotia din statusurile prietenilor care traiesc unde s-a protestat/ s-a simtit/ s-a murit. azi am auzit o incaierare pe strada. am ignorat-o o vreme, apoi strigatele s-au intensificat. m-am dus la geam si-am vazut 2 tabere de baieti de cartier, inarmati cu tevi. cativa dintre ei aveau tricourile manjite cu vopsea rosie. parea sange, dar am inteles din jovialitatea corpurilor, ca nu doare nimic, deci nu era sange. cativa baietei timizi spargeau strategic placi de gresie, decorand cu cioburi campul de lupta. o tabara se facea ca ameninta, iar vopsitii in rosu la ficat se indepartau mim...